Bun venit la Clusa!
Acordați-ne câteva minute din timpul vostru și vă vom spune cine suntem și de ce am început să producem bere artizanală.
Povestea începe cu mulți ani în urmă, când sătui de degradarea continuă a berilor comerciale, de gustul plat și identic, de senzațiile de mahmureală și durerile de cap, care credeam că sunt normale după un consum moderat de beri, am avut șansa să descoperim o altfel de bere. Am descoperit berea așa cum ar trebui să fie: o băutură sănătoasa, cu gust, textură și caracter, o sursă de plăcere, o licoare naturală cu iz de poveste.
Suntem doi pasionați de bere artizanală care ne-am hotărât să împărtășim cu voi plăcerea de a face bere. O facem fără grabă, fără aditivii și enzimele industriale responsabile de mahmureala sau durerea de cap de a doua zi. Folosim ingrediente în starea lor naturală: malțul să fie malț, cu bob, nu un lichid creat în laborator, iar hameiul să fie hamei, adică să vezi conul sau peletul, nu un lichid super procesat care miroase identic cu cel natural sau poate și mai bine. Respectăm timpii de fermentație normali și nu grăbiți, astfel ca berea noastră este maturata între 30 și 60 de zile în funcție de tipul de bere. Facem bere din cărți de demult, nu din formule economice care spun că dacă ții berea doar 7 zile la fermentat în loc de 60 de zile poți câștiga dublu sau triplu.
Berea pe care o facem e diferită pentru că nu apelam la chimiști-economiști care să ne spună ce să facem să câștigăm mai mult. O facem la fel ca înainte, la fel cum o făceam pentru noi, familie și prieteni – cu multă pasiune și respect pentru bere.
Am început cu 5 beri diferite pentru a vă oferi experiențe diferite. Toate sunt, așa cum ne place să zicem, beri corecte, fără pasteurizare sau filtrare și trebuie consumate cât mai proaspete. Datorită procesului artizanal, berile noastre au un termen de valabilitate mai scurt și este recomandat să le țineți în frigider sau la loc răcoros, ferite de lumină, pentru a vă bucura de aromele nealterate ale malțului și hameiului.
Berea noastră, prin procesul ei natural de producție, este nu doar o sursa de plăcere, ci și un aliment foarte sănătos datorită complexului de vitamine și oligominerale. Efectele medicinale ale berii sunt cunoscute de mii de ani, încă de la începuturile fabricării berii. Această băutură a fost considerată un panaceu utilizat în multe afecțiuni. Hipocrate spunea despre bere că este o soluție liniștitoare, uniformă și echilibrată, ușor de ingerat, care potolește setea, încurajează digestia și secrețiile, o soluție probată împotriva insomniei, pentru scăderea febrei și a deshidratării.
Și studiile recente mențin teoriile despre beneficiile consumului de bere, mergând chiar până a le recomanda sportivilor în procesul de recuperare, bere cu conținut redus de alcool. Evident, ne referim strict la berea artizanală, cea a marilor producători neavând nimic în comun cu cele de mai sus.
Suntem mândri că facem bere în orașul nostru, Cluj-Napoca, și avem nevoie de susținerea voastră pentru a merge mai departe. În secțiunea shop vă puteți configura pachete de 6 și 24 de beri la alegere. În funcție de preferințe, aveți posibilitatea să alegeți dintre cele 5 tipuri de bere pe cea care vă place cel mai mult. Dar, pentru început, trebuie să le încercați pe toate.
Speram să vă bucurați de sănătate și de berea produsă de noi.
Vă dorim poftă bună!