După unii istorici, această biserică a existat înainte de marea invazie mongolă (1241), aducând în acest sens ca argument un zid al unei vechi biserici romane, descoperit în timpul unor lucrări de restaurare. Însă varianta cea mai plauzibilă e cea în care biserica s-a ridicat când Clujul a căpătat statutul de oraş liber, în 1316. În semn de mulţumire pentru darul făcut de Carol Robert de Anjou, clujenii au început construcţia acestui lăcaş emblematic pentru oraş. Biserica nu era prima din zonă. În dreptul actualei statui a regelui Matia exista o biserică mai veche, care purta hramul Sf. Iacob. Aici, cele două biserici, ambele catolice, au coexistat până în 1730. În acel an, basilica Sf. Iacob a fost demolată, din cauza stării evidente de degradare.

Biserica Sf. Mihail a fost construită în mai multe etape, ridicarea acesteia a durat cam 150 de ani. Construcţia începută în secolul al XIV-lea este atestată printr-un act parvenit istoricilor şi emis la Avignon, locul unde se afla papalitatea în domiciliu forţat impus de regii Franţei. Prin acest document erau acordate indulgenţe celor care sprijineau material construcţia bisericii Sf. Mihail, împodobirea ei, luminarea ei, cât şi sprijinul oferit bisericii de lângă ea, cea a Sf. Iacob. De aici ştim că în 1349, corul şi altarul ar fi fost deja realizate. Oricum, se pare că anul în care s-a terminat construcţia este 1442. De unde deducem acest lucru? Pe poarta principală, care se află pe aripa de vest, există un frontispiciu cu trei steme, a imperiului romano-german, a Boemiei (Cehia) şi a Ungariei, iar acolo unde îngerul ţine o coroană de crini există cu un scris antiqua, mic, gotic, data de 1442 şi numele lui János Zsigmond Sigismund – împăratul rege Sigismund de Luxemburg, să nu facem o confuzie.

În stânga acestui frontispiciu, pe care sunt aşezate cele trei steme, există o inscripţie cu caractere gotice, în limba latină, unde arată anul 1442, dar arată şi anul 1444. De ce şi acest an? Vedem pe acel portal că stema imperiului romano-german este retezată şi este pusă efigia şefului oştilor domneşti Mihail (Mihail înseamnă ”cine este ca Dumnezeu” în limba ebraică). De ce a fost pusă acolo? Pentru că, o scurtă istorie, clujenii au participat la o răscoală în 1437 împotriva nobilimii din Transilvania, răscoala s-a soldat cu un eşec pentru răsculaţi, iar nobilimea transilvană a pedepsit Clujul, luându-i privilegiile de oraş liber. Oraşul re-primeşte privilegiile în 29 septembrie 1444, dată care coincide în confesiunea romano-catolică cu Sf. Mihail. Astfel că locuitorii din acea perioadă a oraşului s-au gândit că este un semn divin şi au pus efigia Arhanghelului Mihail la poarta de vest a bisericii.

Biserica, chiar dacă este catolică, după cum observă mai ales turiştii străini, nu are statui, nu are picturi înăuntru, decât rămăşiţe. De ce? Multă lume îşi pune întrebarea. Şi trebuie să răspundem că, la mijloc de secol XVI, Clujul a devenit eminamente protestant. Prima dată au trecut la confesiunea luterană în 1545, chiar cu acel Gáspár Heltai*, pe urmă, în 1558, au trecut la calvinism, 1566 biserica devine unitariană, ca după 150 de ani, această biserică să facă parte din cultul romano-catolic. Ştim foarte bine că aceste culte reformate şi neo-reformate sunt iconoclaste, adică nu adoră nici picturi, nici statui şi au distrus pur şi simplu toate picturile şi statuile dinăuntrul bisericii şi din afara ei. Ceea ce vedem înăuntrul bisericii sunt rămăşiţe de picturi şi de sculpturi ce au fost date la iveală în urma unor ample lucrări de reconstituire, realizate în deceniul al VI-lea al secolului XX.

Iniţial, biserica era prevăzută să aibă două turnuri, unul în sud-vest şi unul în nord-vest. Cel din sud-vest niciodată nu a fost realizat, nu s-a ridicat ca înălţime nici până la nivelul cornişei, dar avem acolo o capelă Schleunig, iar turnul nord-vestic îl ştim din nişte stampe din secolul al XVII-lea ale lui Georg Hofnagel, un olandez, în care se vedea un turn gotic, cu patru turnuleţe mai mici şi cu ceas. Acesta era turnul iniţial, care în urma unui cutremur, a unui dezastru natural, s-a prăbuşit şi parohul romano-catolic Josef Biro va conduce construirea  unui alt turn, baroc de data aceasta, turn care avea un ceas pe el. Ceasul acesta a fost pus la un moment dat pe Poarta Mănăşturului, dar poarta s-a demolat în 1843 şi a fost mutat pe acel turnuleţ, pe care îl vedem şi astăzi, al muzeului etnografic de pe strada Memorandumului.

Turnul pe care îl vedem acuma la Biserica Sf. Mihail este un turn neogotic, construit între anii 1837 – 1858/59 şi are o înălţime de 80 de metri cu cruce cu tot. Crucea are patru metri, sunt forjaţi 88 de trandafiri şi, foarte interesant la indicatoarele ceasului, cel mare indică ora şi cel mic minutele, deci invers decât la ceasurile clasice. Nu fără rost sunt 88 de trandafiri, cifra 8 este cifra infinitului, şi, cum am mai spus în cadrul expunerii Bisericii Franciscane, aceşti meşteri cunoşteau o serie de elemente ezoterice.

Se poate spune că Biserica Sf. Mihail prezintă similitudini cu Catedrala Sf. Ştefan din Viena, de asemenea, cu biserica lui Matia din Budapesta de astăzi, atunci Buda, cu biserica din Kosice, Croaţia, sau cu Biserica Neagră din Braşov. E foarte bine că le spunem biserici şi nu catedrale, cum le spune multă lume, pentru că nu sunt sedii ale episcopilor. Catedrală este la Alba-Iulia şi are hramul tot Sf. Mihail.

Dacă intrăm în biserică, pe dreapta avem acea capelă Schleunig, o capelă foarte importantă ce aparţinea parohului contemporan cu regele Matia şi care-şi avea reşedinţa vis-a-vis de biserică, unde există şi astăzi blazonul său, după cum se vede lângă renumitul club Diesel. Blazonul se află şi în această capelă, pe zidurile căreia, în urma lucrărilor de restaurare din deceniul al VI-lea, s-au redescoperit picturi murale care relevă patimile lui Isus, răstignirea, Isus în faţa lui Caiafa, biciuirea, scena coroanei cu spini – astea-s în partea de sus, pe peretele nordic. În partea de jos, e Isus pe Muntele Măslinilor, scenă din Cina cea de Taină. Pe peretele vestic se vede o relevare a expresiei Ecce Homo – Iată Omul, pe care a spus-o Pilat din Pont, când l-a sacrificat pe Isus şi, foarte interesant, numai în Transilvania am observat acest lucru, o figură a lui Isus cu sabia în gură. Ce este important la aceste picturi? Ele au fost descoperite după ce s-a îndepărtat varul cu care au fost acoperite de către confesiunile reformate. A fost un noroc pentru noi că acestea au putut fi scoase la lumină, dar unde s-au răzuit picturile nu s-a mai putut face nimic pentru a fi redate privitorilor.

Aici putem observa moda secolului al XV-lea, cum erau îmbrăcaţi clujenii: femeile – cu o coafură cu părul ridicat în sus în cocuri, bărbaţii burghezi – cu haine cu centură, soldaţii – cu opinci. Există ipoteza  că aceste picturi au fost realizate de Toma Clujeanul, cu similitudini cu picturi făcute într-o biserică din Kosice, dar nu e o certitudine.

Pe partea stângă cum intrăm în biserică, avem o sculptură Sfânta Treime, realizată de celebrul Johannes Nachtigall, dintr-un bloc de piatră. Această sculptură a tot fost mutată, astfel că o statuetă a dispărut, şi anume Ioan. A rămas Maria Magdalena, este Isus crucificat, se vede porumbelul care reprezintă Spiritul Sfânt şi Dumnezeu sus în ceruri. Atât s-a mai păstrat. Sigur, ea s-a deteriorat, pentru că a fost mutată de multe ori. În apropriere este cripta familiei Banffy.

Un alt lucru inedit al bisericii este un crucifix realizat în capela de sub turnul neo-gotic, în timpul unui pastor al bisericii Janos Hirschler, cel ce a fondat şi celebrul Marianum, o şcoală de fete. Aici e foarte interesant că Fadrusz l-a sculptat pe Mântuitor, folosindu-se ca model pe el însuşi. S-a legat de o cruce şi a urmărit toate reacţiile corpului uman şi aşa a realizat această capodoperă, aici cu sensul de primă lucrare, şi a donat-o Bisericii Sf. Mihail.

Pe partea opusă, în aripa de sud est, găsim un blazon cu o cruce malteză, cu iniţialele S. şi T., şi o stea. Unii spun că ar fi blazonul unor cavaleri cruciaţi, numiţi „cavalerii cruciaţi cu steaua roşie”, alţii îi contrazic, spunând că aceştia aveau o stea cu şase ramuri, nu cu cinci ca aici, iar crucea malteză era în partea de sus, nu în partea de jos a blazonului. S-a mai descoperit în 1860 un mormânt, tot cu aceste iniţiale S. T., dar care s-a distrus în urma unei lucrări de restaurare prost făcute. Foarte interesant, în oraş găsim o casă cu aceste iniţiale pe B-dul 21 Decembrie, numărul 14.

Avem, de asemenea, altarul de sud, foarte frumos lucrat, are 16 statui, are un tablou cu cei trei magi, făcut de Anton Maulbertsch, un pictor celebru vienez. Există picturi descoperite, care îi reprezintă pe Sf. Ladislau, pe Sf. Sebastian, pe sfântul Erasmus şi alţii.

Altarul pe care îl vedem acum în biserică este un altar neo-gotic, realizat în 1873, lucrare premiată la Viena şi atribuită unui celebru tâmplar, Lajos Back.  Altarul din stânga, din nord, extrem de frumos,  a fost iniţial un altar dedicat sfintei Ecaterina, acum este Isus au inima Sa acolo, este o efigie blazon a familiei Haller şi o sculptură în relief – un basorelief – Isus cu 14 cruci, cele 14 păcate principale ale oamenilor. Lângă, este o scară unică în România, o scară în spirală, pe care două persoane nu se întâlnesc: cel care coboară nu se întâlneşte cu cel care urcă. Este numită scara regelui. Nu e o certitudine că regii au fost chiar acolo, este foarte importantă, în Franţa mai găsim la castelele de pe valea Loarei (Loire) astfel de scări.

Amvonul, foarte frumos, din lemn, are dedesubt un altul, tot atât de valoros, din piatră.  A fost realizat tot în timpul acelui pastor numit Josef Biro, făcut de celebrii Nachtigall şi Schuchbauer. Pe peretele amvonului sunt reprezentaţi cei patru evanghelişti, cei patru părinţi ai bisericii romano-catolice, este înfăţişat Isus cu mielul, iar sus-sus este Sf. Mihail cu o cruce în formă de lance.

Biserica are o orgă, făcută în 1753 de un german, Johannes Hahn, şi încă una mai mică, adusă dintr-o localitate săsească. Orgile de aici au 35 de armonii şi o sonoritate foarte puternică.

O altă sculptură inedită, nu se ştie cum a rămas fără să fie distrusă, este în colţul de sud-est, îl reprezintă pe Isaia, profetul. După analogii cu gravuri făcute de Albercht Dürer se pare că este fizionomia marelui împărat Sigismund de Luxemburg. Acest împărat s-a implicat foarte mult, el a fost şi în Cluj, iar clujenii au multe să-i mulţumească acestui rege-împărat.

* Este considerat primul reformator religios al Clujului

  • Aici, unde s-a construit biserica, era un cimitir, toate bisericile aveau un cimitir lângă ele. De exemplu, la săparea fundaţiei turnului neo-gotic, la 1837, 14 care de oase s-au umplut. Recentele lucrări de amenajare a pieţei au descoperit o parte a unui cimitir al adolescenţilor şi tinerilor, descoperire ce a surprins, arheologii nu ştiau că tinerii erau înmormântaţi chiar lângă biserică. Nu ştim precis care e motivul, dar o variantă, o ipoteză ar fi că aceştia, fiind tineri, nevinovaţi, inocenţi, au fost înmormântaţi lângă biserică.
  • Într-o perioadă în care Clujul era locuit jumătate de maghiari, jumătate de germani, când judele, adică primarul, era maghiar, maghiarii îşi celebrau toate serbările cultului în biserica Sf. Mihail, iar germanii, în biserica Sf. Iacob, de lângă. Anul următor, când judele era german, era invers, se roteau.
  • Se pare că la construcţia bisericii au luat parte mulţi meşteri germani, în principal, ea având ca stil un format al goticului din Germania de Sud, apoi se va ajunge şi la un stil flamboiant (formă particulară a stilului gotic, care se caracterizează printr-o boltă de ogive, arcele pierzându-se direct în stâlp, fără a se sprijini pe un capitel,   flamboyant), ulterior va avea şi un stil baroc, neo-baroc, neo-gotic etc., în funcţie de momentul restaurării – restructurărilor la care a fost supusă.

 

Autor: Profesor Vladimir Bogosavlievici

 

Pentru a face cunoscută povestea celei mai reprezentative construcții din Cluj, Biserica Sfântul Mihail, am denumit berea Clusa Cream Ale după anul construirii acesteia, 1316.