În anul 106, Traian împăratul roman cucerește Dacia, organizând teritoriul ocupat ca o provincie romană.

În anul 124, întemeiază, în centrul de astăzi al municipiului Cluj-Napoca, un municipiu roman cu numele de Napoca, care în timpul împăratului roman Marcus Aurelius ajunge la rangul superior de Colonia Napoca.

Între 271-275, trupele romane, cât si administrația părăsesc Dacia, în timpul împăratului Aurelian Napoca va deveni o ruină, în jurul ei s-au așezat o serie de populații migratoare în mileniul 1 (goți, gepizi, avari, slavi, maghiari). Această zonă străbătută de râul Someș era și este o arteră comercială importantă.

Potrivit relatărilor cronicarului anonim al regelui Bela al 3-lea, aceste meleaguri erau locuite de români și slavi. Și erau organizate într-o țară a Transilvaniei (Terra Ultrasilvania), conduse de un voievod român cu numele de Gelu.

Termenul de vlah, desemna în evul mediu populația românească. Voievodul Gelu își avea centrul într-o cetate de lângă râul Someș. Două localități trebuie luate în considerare în urma datelor istorice și arheologice, Dăbâca și Cluj-Napoca, ultima aflându-se mai aproape de râu spre deosebire de Dăbâca.

Începând cu secolul al 11-lea regalitatea maghiară a cucerit și organizat acest teritoriu al Transilvaniei într-un voievodat, iar regatul era împărțit în comitate, care erau teritorii din cadrul voievodatului, ca și comitatul Clujului. Primul voievod al Transilvaniei amintit documentar a fost Leustrachie (Leustrachius Vay vodă), si cam tot în aceeași perioada este amintit primul comite de Cluj (1173-1177), Thomas, comes Clusiensis. Cu acest comite începe si de această dată, comiții si comitatul va apărea mereu in documente. (1183-Gallus comes Clusiensis, 1201 Puznanus comes de Kulus, 1213 Cristofer comes de Cluj, etc.)

În anul 1213, apare amintită în documente pentru prima dată, cetatea Cluj, dar e clar că ea a precedat cronologic comitatului care apare în documente primul în anul 1173.

Comitatul era o formă de organizare administrativ-teritorială, caracteristică feudalismului apusean, comitele era reprezentantul regelui și-și exercita atribuțiile din castrul (cetatea) Cluj. Populația cetății era construită din două categorii de oameni: iobagii cetății, care în acest cadru sunt nobili sărăciți împroprietăriți de regii Ungariei și care aveau sarcini militare; oamenii cetății sau țărănimea propriu-zisă care avea sarcini de aprovizionare a cetății. Ei locuiau în satele aparținătoare cetății, în caz de pericol se refugiau în cetate. Comitele conducea o garnizoană militară și răspundea de îngrijirea și apărarea cetății. Era ajutat de funcționari militari (corespondenții ofițerilor epocii moderne). Cel mai înalt grad îl avea castelanul sau varnogul, apoi șeful oștirii castrului (princeps exercitus), hotnogul (hotnogy), sutașul și decurionul.

Castrul era si un centru administrativ, astfel că mai exista un dregător numit comite curial, care era răspunzător de strângerea dărilor (impozite) de la oamenii de pe domeniul cetății și a comitatului. În ceea ce privește locația castrului, sunt două ipoteze. Prima care situează castrul în așezarea care a existat in actuala ”Piața Muzeului” , cealaltă situează centrul comitatului pe colina de la Cluj-Mănăștur, căreia clujenii îi mai spun Calvaria. Părerea mea e că, a doua variantă e plauzibilă, deoarece este o poziționare geografic-strategică mult mai bună decât prima, plus că planul acestei cetăți are mai mari asemănări cu alte cetăți reședință de comitat.

Deci, observam că sunt mai multe localități cu numele de Cluj. Una în suprafața de 7Ha, din actuala Piața Muzeului și zonele limitrofe, alta se pare că era în Piața Unirii, care ulterior se va uni cu cea din Piața Muzeului. De asemenea Cojocna de azi, in limba maghiară Kolozsahna, adica mina de sare a Clujului în traducere în limba română.

De-a lungul evului mediu au existat o serie de conflicte între Cluj-cetate și Cluj-Mănăstire, știind fiind faptul că pe dealul Calvaria a funcționat o mănăstire catolică, a ordinului călugărilor ordinului Sf. Benedict, care avea domenii întinse și largi privilegii primite de la regii maghiari.

O problemă însemnată o constituie numele cetății, mănăstirii, comitatului. În acest sens sunt mai multe ipoteze, pe care le vom enumera. Unii filologi și istorici derivă numele de Cluj din latinescul clusae, în sens de întăritură, alții indică cuvântul german Klause, Kluse, trecătoare, vale îngustă, un fel de poartă într-o vale. Există păreri că termenul ar proveni din limba maghiară Kolozs, în sens de vamă, de asemenea există varianta din cuvântul slav Kiuc (cheie sau izvor). Apoi există păreri că numele cetății ar deriva de la un onomastic al unui comite al cetății Nicolaus-Miklus-Klus-Clus. Ultima ipoteză, care mie personal mi se pare cea mai verosimilă este aceea care susține că numele comitatului cetății, al satului provine din latinescul medieval clusa, ce înseamnă loc închis între dealuri. Etimologic nu reprezintă un caz singular, există de exemplu în Elveția un orășel Clus (Klus) și-n Franța două localități Clus(es) și La Clusaz, care topografic sunt asemănătoare orașului Cluj.

De la numele medieval latin Clus, populația maghiară l-a numit Clus-var, Culus-var, Kolos-var, adică cetatea Clujului (var are sensul de cetate, oraș), iar populația germană Cluse-burg, Klausen-burg. Cele dintâi documente scrise în limba latină (1173-1391) numesc cetatea comitatul sau satul Clus. În secolul al 19-lea românii îi spuneau orașul de pe Someșul Mic Cluș.

 

Autor: Profesor Vladimir Bogosavlievici

 

Acum că ați aflat de unde provine numele berăriei noastre, știți că berea Clusa Pale Ale 1173 a fost denumită după anul în care apare prima atestare documentară a orașului Cluj-Napoca.